Programul “Auditor securitate cibernetică” este un program de tip “Postuniversitar de educatie permanenta – Perfectionare”, și are numărul 374 în Registrului national al programelor postuniversitare – RNPP. Cursurile se adresează persoanelor cu o experiență de cel puțin 3 ani în domeniul IT. Nu este necesară experiență în domeniul securității cibernetice.

Admiterea este continuă până se formează o grupă de 20 de studenți. Încercăm să facem promovarea Septembrie – Octombrie, astfel încât de la 1 Noiembrie să putem porni. În cazul unor colaborări directe cursul poate porni și la cerere (ex. o companie vrea să treacă prin program un număr de X angajați).

Toate locurile sunt cu taxa de 3.500 EURO. Din această taxă se vor plăti certificările oficiale și accesul la resursele oficiale oferite de CompTIA și de către EC-COUNCIL.

Cursurile și laboratoarele se desfășoară în următoarea structură:

  • CompTIA Security+ se va desfășura în primele 3-4 luni, în fiecare Sâmbătă, interalul orar 09:00 – 15:00.
  • CompTIA CySA va avea cursurile în luna 4, în perioada Joi-Duminică, intervalul 09:00 – 17:00. Zilele exacte vor fi stabilite de comun acord cu grupa. Laboratoarele se vor studia individual în următoarele 6 luni de la data cursului.
  • EC-COUNCIL CEH va avea cursurile în luna 7, în perioada Joi-Duminică, intervalul 09:00 – 17:00. Zilele exacte vor fi stabilite de comun acord cu grupa. Laboratoarele se vor studia individual în următoarele 6 luni de la data cursului.
  • EC-COUNCIL CHFI va avea cursurile în luna 10, în perioada Joi-Duminică, intervalul 09:00 – 17:00. Zilele exacte vor fi stabilite de comun acord cu grupa. Laboratoarele se vor studia individual în următoarele 6 luni de la data cursului.

Pentru alte informații vă rugăm să trimiteți un email la mihai.chiroiu@upb.ro.